A fost un Craciun dragut. Mult mai dragut decat ma asteptam, la munca. La impodobitul bradului nu m-am bagat pentru ca era aglomeratie mare in jurul lui. Urasc momentele cand, de dragul unei sarbatori, ne prefacem ca, dintr-o data, ne iubim si ne pupam pe gura, dupa ce ne-am aruncat vorbe grele. Asa ca dupa ce s-a eliberat ringul cu jumatate din angajati, am intrat in atmosfera colindatorilor care ne-au vizitat.
Una peste alta s-a incheiat un an. Un an in care, daca privesc in urma, vad numai stiri si o gramada de povesti, cate una pentru fiecare. Frumusetea acestei meserii este, de departe, faptul ca nu ai nici cea mai vaga idee unde te poate purta ziua de maine. In ce context. Cu ce oameni. Da. Asta mi-am dorut sa fac. Si fac. Poate nu in cel mai fericit colectiv, sau cu cei mai buni sefi. Important e sa nu cedezi. Si nu am cedat. Cu toate consecintele sau laudele de rigoare. Urmeaza intrebarea: – ce iti doresti pentru anul viitor? Raspunsul vine, ori din prea multe dorinte, ori din placerea de a fi surprins, unul negandit prea mult – ce-o fi o fi… imi doresc ca viata sa se intample. atat!
Azi discutam cu o persoana despre senzatii, stari. Despre igiena psihicului, atat de fragil, atat de vulnerabil. E destul de greu sa gasesti gura de aer atunci cand te ineci cu niste ganduri, cu niste dorinte ciudate. Cat lipseste sa ajungi pe toboganul nebuniei? Mult, putin… E absurd sa nu-ti fie frica de prapastie, ba dimpotriva, sa o sfidezi, ba chiar sa o adulmeci… .E ciudat sa vrei sa surprinzi momentul dintre luciditate si visare?
Cred ca daca nu ar fi haosul asta in mine nu as exista. Sa fie dezordine in 2012.
