Andrephiene's Blog

De peste noapte

andrephiene — Thu, 29 Dec 2011 23:28:04 +0000

A fost un Craciun dragut. Mult mai dragut decat ma asteptam, la munca. La impodobitul bradului nu m-am bagat pentru ca era aglomeratie mare in jurul lui. Urasc momentele cand, de dragul unei sarbatori, ne prefacem ca, dintr-o data, ne iubim si ne pupam pe gura, dupa ce ne-am aruncat vorbe grele. Asa ca dupa ce s-a eliberat ringul cu jumatate din angajati, am intrat in atmosfera colindatorilor care ne-au vizitat.
Una peste alta s-a incheiat un an. Un an in care, daca privesc in urma, vad numai stiri si o gramada de povesti, cate una pentru fiecare. Frumusetea acestei meserii este, de departe, faptul ca nu ai nici cea mai vaga idee unde te poate purta ziua de maine. In ce context. Cu ce oameni. Da. Asta mi-am dorut sa fac. Si fac. Poate nu in cel mai fericit colectiv, sau cu cei mai buni sefi. Important e sa nu cedezi. Si nu am cedat. Cu toate consecintele sau laudele de rigoare. Urmeaza intrebarea: – ce iti doresti pentru anul viitor? Raspunsul vine, ori din prea multe dorinte, ori din placerea de a fi surprins, unul negandit prea mult – ce-o fi o fi… imi doresc ca viata sa se intample. atat!
Azi discutam cu o persoana despre senzatii, stari. Despre igiena psihicului, atat de fragil, atat de vulnerabil. E destul de greu sa gasesti gura de aer atunci cand te ineci cu niste ganduri, cu niste dorinte ciudate. Cat lipseste sa ajungi pe toboganul nebuniei? Mult, putin… E absurd sa nu-ti fie frica de prapastie, ba dimpotriva, sa o sfidezi, ba chiar sa o adulmeci… .E ciudat sa vrei sa surprinzi momentul dintre luciditate si visare?
Cred ca daca nu ar fi haosul asta in mine nu as exista. Sa fie dezordine in 2012.

E mult mai mult de-atat…

andrephiene — Wed, 19 Oct 2011 22:00:24 +0000

M-am intalnit astazi cu o prietena care m-a sfatuit sa intru pe youtube si sa ma uit la un documentar. Imi povestea inflacarata cat de mult adevar contine si cat de marcat ramai dupa ce il privesti. Sa ne intoarcem la natura. Sa gandim pozitiv. Sa fim mai buni. Sa nu ne pese de bani, sau de ceea ce avem pentru ca nu materialul ne defineste si implineste ca fiinte, ci ceea ce suntem. Si ca oricum vom ajunge acolo unde trebuie sa ajungem….
Adevarul e ca daca nu venea un nene chel sa imi trancane niste citate intr-un contex, cel putin dubios, sub titulatura unui documentar, eu nu realizam ca tot ce insem pe lumea asta este de fapt o lupta cu mine insami. Duc lupsa asta cu mine zilnic si e din ce in ce mai apasatoare, mai obositoare, mai greu de inteles, de suportat. Iar divinitatea nu sta in niste citate, nu este ceva de urmat, de inteles, de dezbatut. Este mult, atat de mult mai mult. Totul este mult mai greu de inteles, decat orice material facut sa impresioneze niste sensibili….
Omul e atat de usor de manipulat. Ii dai cateva cuvinte imbracate intr-o insemnatate profunda si a lesinat. Atat de usor de impresionat. De-ar sta totul in niste termeni (fericire, iubire… ), de-ar fi existenta explicabila, de-am putea sa facem lucruri care sa ne schimbe peste noapte, peste zi, peste timp… Omul e mic, el crede ca viata poate avea reteta… Fac trei matanii, dezleg un blestem, nu mai fumez, de maine ma rog…si ma disciplinez. Ma las purtat de cale, pe cale.. nu o mai caut… Existenta inseamna cautare, nu regasire. Ce dracu sa gasesc si regasesc, daca nu caut??
Ieri credeai in ceva, azi parca totusi varianta B e mai buna. Ieri banii contau si cum sa-i faci era scris in manual, azi ma indrept catre lumina..
Ce mizerie…

Ani de liceu

andrephiene — Wed, 12 Oct 2011 21:28:06 +0000

Azi am facut o stire cu elevii de la Pedagogic. Deschisi, pusi pe sotii, dornici sa chiuleasca, fara grija Bac-ului, fie el si spaima tuturor liceenilor. Am ras si am realizat ca ei mi-ar face proiectul sa fie interesant. Si mi-au venit idei, porniri. Toate dupa concediu. Mult, dorit si vesnic asteptat. In trei zile plec, departe…
Seara am stat si am numarat pe degete anii care au trecut de cand eram si eu in primul an de liceu. Si am strans pumnul, apoi am inceput sa dau drumul degetelor. Clasa a 10-a, a 11-a… facultate, master…Vreo 10. ZECE!!! Zece ani de cand ieseam prin gard la buticul din colt, lipseam de la orele unde nu invatam si primeam telefoane care imi facea inima sa iasa din piept… Anii de liceu. Frumosi.

O stare.

andrephiene — Sun, 02 Oct 2011 19:38:43 +0000

Putere. Fragilitate. Stari.

ipocrizie

andrephiene — Wed, 21 Sep 2011 20:41:43 +0000

Pozam in oameni fericiti, bucurandu-ne de lucrurile marunte ale vietii. Ne bucuram de familie, de copii, e normal. Ne multumim cu lucruri simple, pentru ca ajungem la concluzia ca ele sunt cele mai importante. Asa ajungem sa credem ca fericirea sta in lururi simple. Dar suntem fericiti? Dar ce e fericirea? E doar o aparenta. Sunt picaturi de roua care spre dimineata se evapora, cum discutam cu un vechi prieten. E impresia care ne imbata la un moment dat si care dispare rapid, fara sa ai timp de reactie. Si te trezesti inconjurat de oameni, dar totusi singur. Cu dorintele implinite, dar cu sete de mai mult. Si m-am trezit cu cele ce-mi treceau prin cap bifate pe lista cea mare. Dar lista s-a despaturit de nicaieri si tot ce am facut, deja nu mai are nicio valoare. Iar asta inseamna o alta fraza dupa punct. Si-o alta actiune. Si alte personaje. Vreau alta poveste, vreau un dram de pericol. Sau mai mult. Mi-e greu sa spun ce mi-as dori exact. As vrea sa fug, as vrea sa lupt. Imi trebuie un joc de artificii in curte…. Ce-o fi ce vreau?

descarcare

andrephiene — Fri, 02 Sep 2011 22:54:08 +0000

Sunt inconjurata, zi de zi, de lucruri penibile, oameni penibili, situatii penibile. Chiar daca nu vreau sa ma las afectata de ce vad in jur, nu pot sa nu ma mir de fiecare data cand ma opresc si privesc spectacolul ce ma-nconjoara. Unul din ce in ce mai lipsit de gust. Si simt ca nu am cui sa ma spovedesc de gandurile astea. Nu-mi ramane decat propria constiinta, care, refuza, reneaga si impinge spre exterior toate resturile.
Oamenii sunt atat de mici si se multumesc cu atat de putin. Unii isi formeaza chiar o viata prin statusurile de pe facebook. Spiritul de turma este unul atat de puternic incat orice ai face nu te poti impotrivi curentului. Dar oare de ce? Pe cine intereseaza detaliile unei vieti? De ce te-ar interesa..
Nu vad moda, de orice natura, decat ca un cioban care impinge oile catre un drum. mirc, mess, hi5.. cine mai stie de ele.. facebook e la putere. Cand vrei sa stii ce face vecinul de …pagina.. un click te duce catre locul in care poti afla daca a fost la plaja, la munca, la shopping… doar asa putem dormi linistiti.
Cateodata ma simt ca in filmul Ziua Cârtiţei. In fiecare zi intalnesc aceiasi oameni care-si numara teancurile de bani in locuri populate, dar care ar face orice pentru un ciubuc. Aceiasi oameni care au pretentii dar nu stiu sa faca diferenta intre lucrurile de baza… oameni marunti care nu cunosc elementarul. Ma inchid intr-un balon si ma uit acolo … ma vreau purtata de vant … departe!

Scandal

andrephiene — Thu, 16 Jun 2011 20:01:43 +0000

Azi m-am certat cu Soarele. Am tipat la el si i-am spus cat de mult il urasc pentru ca m-a agresat cu razele lui pana mi-au dat lacrimile. Acum ma cert cu Luna. E rotunda, perfecta, plina si imi intra cu forta pe geam strigand la mine sa o bag in seama. Cum ma misc de pe scaun, imi apare in coltul ferestrei si ma striga. “Hei, uita-te la mine, sunt perfecta pe un cer senin.” Ma duc sa o cert si pe ea. Sa aiba cu cine ma barfi, acolo, sus, in Univers.

psihopati si retardati

andrephiene — Wed, 06 Apr 2011 20:14:51 +0000

Primii dintre ei sunt cei care se comporta normal o perioada, dupa care sufera o transformare, lasandu-se purtati de convingerea ca sunt mai interesanti daca isi dau, fara motiv, ochii peste cap. Cu mers leganat si dand din solduri, fluturand plete si avand replci acide, ei sunt oamenii care nu merita respect, poate doar o privire in scarba. Ei sunt oamenii care, prin cuvinte complicate, scoase chinuit printre gemete de inteligenta scremuta au pretentia de mari personalitati, mari poeti, mari scriitori…. mari …psihopati! EI SUNT OAMENII, DE NIMIC, DE CARE AZI MI-E SCARBA.

Mai avem parte si de o categorie grobiana. Bipedele care nu ar vrea, nici in ruptul capului, sa urmareasca un fir logic, sa accepte firescul insiruirii unor fapte. Nu si nu si nu…. Trebuie sa se dea rotunzi cand, de fapt, ei sunt patrati.
O misiune imposibila de supravietuire intre atatea specimene. Asta e provocarea mea.

Relax.

andrephiene — Thu, 24 Mar 2011 20:39:36 +0000

Carlos Mencia – On Orgasms. Bun! Buuuun!

Şi, bineînţeles, “ţigara de după” …

SIMFONIE

andrephiene — Mon, 14 Mar 2011 21:23:57 +0000

Cu ochii inchisi aud galagia din jur. Cu ochii deschisi o simt. Pe langa fuga nebuna de a realiza un minut de informare la care multi poate se uita doar in treacat fara sa-si doreasca sa inteleaga prea mult, mai sunt si multi oameni care fac povestea sa fie rotunda. Cercul se completeaza treptat pana la cel mai mic detaliu. Scenaristul nu ia pauza, regizorul nu scapa nimic din vedere. Cine sunt ei? Ce vor? Pana unde se merge? Personajul ei este unul firesc. A picat in mijlocul actiunii fara sa vrea, doar pentru ca si-a dorit. Integrarea pare usoara la suprafata, insa cu fiecare pas, totul este mai greu. Compozitia intregului e prea vascoasa si parca nici nu-ti vine sa-ti omogenizezi fiinta in asa ceva. Ai vrea sa pari normal doar de dragul ingredientelor, dar sa ramai fidel constiintei. Ai vrea sa nu mai fie asa de complicata cunoasterea. Si lasi timpul sa rezolve totul, dar unde e rabdarea?